Libertate si spiritualitate

Avem nevoie de Dumnezeu!

• Despre noi
• Dumnezeu e Iubire!
• Un Craciun linistit!
• În faţa morţii de naşterea Domnului
• Despre Iuda in Miercurea Mare

Ştiri

Despre noi

2016-10-31 22:18:56

După ce am mers la moaştele sfântului Dumitru şi după ce am atins racla sfântă, după ce am recitat din nou rozariul pe legea mea, romano-catolică şi am participat din nou la sfânta Liturghie, acum, de abia aştept ca săptămâna aceasta, aşa cum mi-am propus, să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc. Am început să recitesc Biblia şi Catehismul. Simt nevoia de spiritualitate, mi-e poftă de trupul şi sângele lui Isus Cristos, prin împărtăşanie, am făcut totuşi o facultate de Teologie-Litere şi nu cred că mi-am ales degeaba să urmez încă de mică o cale a virtuţii creştine, a filosofiei creştine, căutând Adevărul şi fiind aproape de Dumnezeu. Dumnezeu, indiferent de confesiune, Marele Creator al Universului, licărul meu de spiritualitate, de divinaţie.

Ani întregi m-am rugat Domnului în tăcere. Ani întregi m-am rugat Domnului Dumnezeu în linişte, acum simt că este momentul să arăt lumii credinţa pentru că simt nevoia de spiritualitate mai mult decât oricând. În afara comunităţii Bisericii, în care vreau să mă reintegrez, mă simt realmente oaia rătăcită şi îmi doresc enorm să revin la normele mele de valoare şi la principiile mele, cu inima la fel de pură ca şi cum aş fi din nou copil. Din nou copil. Dumnezeu mă cheamă şi mă strigă, Dumnezeu vede că eu tind spre el, pentru că... îmi umplu casa de icoane, dar ignor mersul regulat la biserică şi sunt atrasă şi de lucruri rele uneori.

Da, ştiu, îmi reamintesc pe de rost şi rugăciuni în latină, şi replici ale ritualurilor din Biserică, după ani, şi învăţăturile sfinte din Catehism, şi învăţăturile Moralei, materii la care aveam nota 10 la examene în facultate şi, iată, după mai bine de 14 ani de viaţă laică, o absolventă de Teologie-Litere se întoarce doar pentru a arăta, prin lumina credinţei, şi altora, miracolul existenţei umane prin Dumnezeu. De ce acest site şi de ce această nouă abordare? Sinceră să fiu, nu ştiu de ce. Pur şi simplu, mi s-a făcut dor să recitesc Catehismul, am căutat pe Internet, am regăsit ediţia pe care am învăţat-o eu, ediţia din 1993, m-am bucurat să o regăsesc online şi să o recitesc şi pur şi simplu mi-a venit ideea că am scris toate prostiile lumii la viaţa mea, mai puţin despre credinţă şi învăţăturile Bisericii, deşi pregătirea mea, în definitiv, aceasta este. Poate că Dumnezeu vrea să scriu şi ca prin scris, să fiu utilă, să arăt şi să iluminez, să aduc cât mai mulţi oameni pe calea credinţei şi a mântuirii, pentru că nu este deloc suficient să trăiesc doar eu după învăţăturile sfinte şi să nu încerc să aduc cât mai mulţi oameni spre Dumnezeu. Atunci când am ales Facultatea de Teologie-Litere probabil că Dumnezeu m-a chemat şi probabil că acum, în sfârşit, cred că fără Dumnezeu nu suntem nimic.

Pentru că am cercetat poruncile lui Dumnezeu (le ştiu pe de rost) şi înaintea împărtăşaniei, am constatat că nu am niciun alt păcat de moarte decât pe acela că nu am mers duminică de duminică la Biserică şi că nu am respectat ritualurile şi orânduirile (posturile) Bisericii. Dacă n-am furat niciodată, dacă mi se pare realmente absurd să fur, dacă n-am ucis niciodată, dacă i-am cinstit pe părinţi şi dacă l-am cinstit pe Dumnezeu, dacă am trecut la viaţa mea printr-o experienţă a morţii şi ştiam că merg în Împărăţia Cerurilor, oare nu este păcat să nu merg din nou la Biserică, oare nu este păcat să nu menţin legătura aceasta cu Dumnezeu nu doar ca pe o relaţie personală, ci în iubire şi comuniune cu aproapele? Dacă la 12 ani, dacă la 15 ani, dacă la 10 ani eram atât de atrasă de filosofia aceasta despre Dumnezeu, cât de tare să mă fi pervertit acum oare şi să îl mai las doar în intimitatea mea pe Dumnezeu, deşi am scris atâtea prostii la viaţa mea, atâta politică, atâta economie, atâtea mondenităţi, dar arareori despre Dumnezeu. Oare n-ar fi bine să mă apuc să scriu şi despre Dumnezeu, în setea mea de spiritualitate şi de dreptate? Într-un mod organizat, într-un mod inspirat cu har divin? De câte ori am simţit harul dumnezeiesc lucrând prin mine şi de câte ori am materializat acest har în ceva constructiv nu doar pentru dreptatea profană, ci pentru Dumnezeu, în Dumnezeu, pentru Dumnezeu.

NU, NU sunt nebună aşa cum m-a luat lumea cea necredincioasă dacă spun că în 2005 am avut o răscruce, că era să mor şi chiar am văzut porţile Cerului deschizându-se pentru mine, dar am preferat să mă întorc pe Pământ. Motivaţia mea, oarecum imbecilă, pentru care nu am vrut la 25 de ani să mor a fost aceea că nu am apucat să fiu mireasă şi să am măcar un copil, adică menirea vieţii unei tinere de 25 de ani, nu să moară. Şi m-am întors în iadul care sunt ferm convinsă că există pe acest Pământ, pentru a nu-mi găsi rostul pentru care m-am întors nici până în ziua de astăzi, iar lumea să mă ia de nebună dacă spun că l-am văzut pe Dumnezeu. Că l-am văzut pe Papa Ioan Paul, care era mort, venind să mă întâmpine şi am văzut Lumina Sacră dar m-am zbătut să trăiesc, nu să mor. Lumea mă ia de nebună, vrea să mă omoare şi să nu răspundă penal nimeni, e specific nemernicilor fără de Dumnezeu. Rămân şi continui să-mi port crucea, crucea care mi-e destinată, pentru că probabil Dumnezeu m-a iubit, m-a încercat, de aia mi-a dat atâta patimă în astă viaţă.

Un site de rugăciune şi de credinţă, un site de reportaj bisericesc, un site despre sărbători şi sfinţi, un site despre percepţia mea asupra învăţăturilor divine şi asupra Bibliei, un site care doreşte să aducă lumina şi în sufletele altora, un site care îndeamnă pe absolut toată lumea să creadă, să nu păcătuiască, să facă fapte bune şi să se îndepărteze de la cele rele, un site personal, dar un site universal, cum vede Mirela Predan, umila păcătoasă absolventă de Teologie-Litere, dar oaia rătăcită ideea de credinţă, de rugăciune, de învăţătură şi de Dumnezeu.

Mirela Predan

Eu cred în Dumnezeul dragostei, în niciun caz al urii!!!

Dumnezeu înseamnă dragoste, Dumnezeu n-o să însemne niciodată ură, schizmă, intoleranţă, conflict. Am susţinut de dimineaţă o dispută teologică cu cineva şi sigur că am rămas intrigată de ideea că... el n-ar avea voie nici să mă primescă în casă, nici să stea de vorbă cu mine, pe motiv că eu sunt de confesiune... catolică, iar el este creştin ortodox. Din păcate, deşi m-a iritat incredibil de mult o astfel de idee, am constatat că omul avea... dreptate, în sensul că sunt anumite feţe bisericeşti, călugări, în special, care propovăduiesc nu dragostea creştină şi ură. Mi-a arătat o broşură, scrisa de Ierom Visarion Moldoveanu, care, din păcate, vorbea despre ecumenism ca erezia ereziilor, cu pasaje interpretate halucinant şi care m-au intrigat. În primul rând, m-a intrigat că MINTE. Cum că nu ar exista moaşte şi aiazmă la catolici. Acest lucru NU este adevărat. Iar dacă pornim de la baze factuale mincinoase, sigur că putem da şi interpretări halucinante pasajelor din Biblie şi să ne trezim din ortodocşi habotnici musulmani, în care să credem că Dumnezeu nu înseamnă dragoste faţă de aproapele, ci ură faţă de aproapele, cu deschiderea unor războaie sfinte, ceea ce mă intrigă în mod incontestabil. Nu se poate aşa ceva! Atunci când un călugăr porneşte de la baze factuale mincinoase şi încearcă să demonstreze că există un Dumnezeu al urii şi al intoleranţei, interpretând incredibil pasaje din Biblie, să nu ne mai mirăm de ce există atâta răutate, atâta dispreţ faţă de semeni şi atâta lipsă de empatie şi o duşmănie acerbă între oameni. DRAGOSTEA FAŢĂ DE SEMENI NU ESTE EXCLUSIVISTĂ ORI ÎN SEMENI, ORI ÎN CRISTOS, AŞA CUM SE PROPOVĂDUIEŞTE. Consider că o astfel de concepţie provine de la satana şi consider că se apropie de islamism şi că Biserica Ortodoxă la nivel de patriarh, la nivel de preoţi, ar trebui să facă ceva pentru o predică unitară pentru că oamenii înţeleg greşit învăţăturile, sunt încurajaţi să propovăduiască ura şi sunt încurajaţi să fie intoleranţi şi răi, lucru absolut neplăcut lui Dumnezeu. Este pentru prima dată când aud aşa ceva şi sunt profund indignată. Indignată că există aşa ceva şi că există astfel de învăţături, răspândite pe deasupra şi în broşuri scrise. Sunt ferm convinsă că ele provin de la satana şi nu de la Dumnezeu.


În primul rând, NU există o recunoaştere în catolicism a femeii-preot, nici a sexualităţii anormale, dimpotrivă, catolicii sunt şi mai stricţi nu în ceea ce priveşte rolul femeii credincioase, ci în ceea ce priveşte anomalia sexualităţii. Cum să accepte catolicismul homosexualitatea? Câţi dintre voi cunoşteaţi că preoţii catolici nu au voie să facă sex niciodată în viaţa lor, spre deosebire de cei ortodoxi care se căsătoresc? Câţi dintre voi ştiaţi că nu poţi primi decât o singură dată cu o singură persoană sacramentul căsătoriei în biserica catolică, spre deosebire de ortodocşi unde se pot şi trei căsătorii, dar chiar şi mai multe cu dezlegare. Şi nu în ultimul rând, avortul, catolicii îl consideră crimă, ŞI EU ÎL CONSIDER CRIMĂ, aşa mi se pare, la ortodocşi... Păi, nu vă supăraţi, eşti tu în stare oricâte studii ştiinţifice ai avea să creezi din nimic fie şi o singură fiinţă umană independent de facere prin naştere? Ba! Şi atunci ce drept ai?


Urmăream pe Internet şi aiurelile monahului Teodot despre Sinodul Pan-Ortodox, o prostie, el critica nu doar pe Papa, ci şi pe patriarh, şi pe episcopi, spunea că toţi sunt eretici, dar cine era el? De ce nu sunt daţi afară din Biserică, pentru a propovădui în afara Bisericii ura şi nu dragostea, nemulţumirile astea faţă de masonerie, faţă de unitate, faţă de dragostea aproapelui? De ce nu stau ei să propovăduiască ura asta în afara Bisericii? Pentru că mie îmi este peste putinţă să înţeleg. Am şi eu această problemă de principiu şi chiar vreau să o expun acum public, pentru că mi se pare incredibil realmente.


NU PUTEM COMPARA DIVERSITATEA RELIGIOASĂ CU DIVERSITATEA SEXUALĂ, ESTE CU TOTUL ŞI CU TOTUL ALTCEVA. De ani de zile monahi în numele dreptei credinţe bat realmente câmpii. Se răscoală nu doar împotriva iubirii de aproapele, care este şi el parte din Dumnezeu, că doar e după chipul şi asemănarea lui, nu doar împotriva catolicismului pe care îl consideră... erezie, ci şi împotriva mai-marilor Bisericii Ortodoxe, a patriarhului, a mitropolitului etc, susţinând că el e cel mai tare şi sunt zero toţi ceilalţi. Haideţi să nu înţelegem în mod greşit şi să nu propovăduim ura, pentru că lucrul acesta mă intrigă şi e dreptul meu să fiu revoltată. Că nu sunt aceşti monahi afurisiţi şi trataţi ca atare. Ce drept ai tu să judeci un preot, un patriarh, un papă, un episcop. Să-mi spună mie că dacă eşti catolic eşti eretic, deşi eşti de ACEEAŞI RELIGIE, CREŞTINĂ, să-mi spui mie că nu sunt permise căsătoriile mixte, să confunzi alte religii cum ar fi islamismul cu altă confesiune, sigur că mă intrigă şi pe mine.


Haideţi să vă dau un singur citat din ceea ce seamănă mai degrabă a islamism şi nu are niciun Dumnezeu, din lucrarea "Ecumenismul, erezia ereziilor" a lui Visarion Moldoveanu. Se dau exemple din Biblie referitoare la... eretici. Păi, SFINŢII PĂRINŢI ŞI SFINŢII APOSTOLI SUNT MULT ANTERIORI SCHIZMEI DE LA 1054! Pe de altă parte, sunt şi mulţi preoţi ortodoxi care, din păcate, nu ştiu să explice diferenţa dintre O ALTĂ CONFESIUNE ŞI O ALTĂ RELIGIE. Oameni buni, suntem creştini, nu suntem budişti, cu toţii, schizma, scindarea este un păcat. Ce facem? Ne întoarcem la vremea inchiziţiei, e drept, catolice, să ardem oameni pe rug? Să-i afurisim? Ne întoarcem secole şi secole în urmă şi toată ideea de dragoste creştină este dată peste cap? Cum se poate? Cum poţi tu, monah să scrii următorul lucru, citez: "Şi ecumenismul vorbeşte despre pace şi iubire, însă le vede într-o formă exterioară, ca pe o prietenie între oameni, o fraţietate între indivizi, între naţiuni, ca pe o renunţare la luptă şi războaie. Însă aceasta nu este deloc pacea Evangheliei, pacea adusă de Hristos pe pământ: Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vou, nu precum dă lumea vă dau Eu - Ioan 14.27". Stimaţi oameni, PĂI, CARE ESTE SACRIFICIUL SUPREM PENTRU APROAPELE, JERTFA SUPREMĂ ALTA DECÂT PACEA MEA PE CARE O DAU VOUĂ, DIN DRAGOSTE PENTRU VOI, SEMENII MEI. ISUS CRISTOS A FOST ŞI DUMNEZEU, DAR ŞI OM. CUM POŢI SPUNE CĂ FĂRĂ DRAGOSTE DE APROAPELE EŞTI PLĂCUT LUI DUMNEZEU, PENTRU CĂ-L IUBEŞTI EXCLUSIVIST PE DUMNEZEU, ÎN DETRIMENTUL SEMENILOR, OAMENI, CARE SUNT DUPĂ CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA LUI? Cum o astfel de prostie nu este sancţionată drastic de Biserica ortodoxă a dragostei? Cum astfel de atitudini, complet contrare învăţăturilor ortodoxe reale sunt admise? Pentru că oamenii învaţă aşa şi încep să creadă asta şi e păcat. Sigur, există libertate de expresie, numai că această libertate de expresie trebuie să fie în mod cert în afara învăţăturilor bisericii. Cum să proclami ura între semeni cu aroganţă, opunând în mod exclusivist dragostea faţă de semeni cu dragostea faţă de Dumnezeu? Cum să interpretezi sacrificiul suprem pentru oameni, pentru mântuirea semenilor a lui Isus Cristos ca om şi Dumnezeu în sensul răspândirii urii? Cum să scrii o astfel de broşură şi nestingherit să o răspândeşti? Unde mai este învăţătura reală şi dreaptă a bisericii cu dragostea faţă de Dumnezeu, dar şi faţă de semeni? Păi, Isus Cristos a însemnat sacrificiul suprem pentru mântuirea semenilor, nu pentru mântuirea lui Dumnezeu. Dumnezeu era deja mântuit, nu mai era nevoie de o jertfă a unui Mântuitor pentru asta, îmi pare rău! Am înţeles, până la urmă sunt ispite satanice, ale celor care scriu astfel de lucruri îndemnaţi în mod clar de satana. Problema este alta: tu, patriarh, mitropolit de ce nu-i afuriseşti? Pentru că învaţă şi pe alţii greşit şi alţii încep să creadă, să devină fanatici, să devină habotnici şi sincer vorbind ASTA MAI LIPSEA. Nu de alta, dar cred că ajung musulmanii cu habotniciile lor să pună bombă şi să creadă că se mântuiesc dacă mai mor 100 de oameni pe lângă ei în numele lui Allah, iar tu creştin spui că nu e tocmai OK să-ţi iubeşti semenul, că e... eretic, ci să-l urăşti şi să-l marginalizezi şi să-l batjocoreşti. Afară din biserică cu cine propovăduieşte credinţa satanei, nu trebuie să mai existe şi alţi adepţi, îmi pare rău! Cine sunt eu să judec pe patriarh? Cine sunt eu să-l judec pe papa? Cine sunt eu să cred că eu deţin adevărul, iar patriarhul nu? Ce drept am eu să propovăduiesc ura în numele lui Dumnezeu? NICIUNUL! Şi atunci?



Mirela Predan