Libertate si spiritualitate

Avem nevoie de Dumnezeu!

• Despre noi
• Dumnezeu e Iubire!
• Un Craciun linistit!
• În faţa morţii de naşterea Domnului
• Despre Iuda in Miercurea Mare

Ştiri

Despre noi

2016-10-31 22:18:56

După ce am mers la moaştele sfântului Dumitru şi după ce am atins racla sfântă, după ce am recitat din nou rozariul pe legea mea, romano-catolică şi am participat din nou la sfânta Liturghie, acum, de abia aştept ca săptămâna aceasta, aşa cum mi-am propus, să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc. Am început să recitesc Biblia şi Catehismul. Simt nevoia de spiritualitate, mi-e poftă de trupul şi sângele lui Isus Cristos, prin împărtăşanie, am făcut totuşi o facultate de Teologie-Litere şi nu cred că mi-am ales degeaba să urmez încă de mică o cale a virtuţii creştine, a filosofiei creştine, căutând Adevărul şi fiind aproape de Dumnezeu. Dumnezeu, indiferent de confesiune, Marele Creator al Universului, licărul meu de spiritualitate, de divinaţie.

Ani întregi m-am rugat Domnului în tăcere. Ani întregi m-am rugat Domnului Dumnezeu în linişte, acum simt că este momentul să arăt lumii credinţa pentru că simt nevoia de spiritualitate mai mult decât oricând. În afara comunităţii Bisericii, în care vreau să mă reintegrez, mă simt realmente oaia rătăcită şi îmi doresc enorm să revin la normele mele de valoare şi la principiile mele, cu inima la fel de pură ca şi cum aş fi din nou copil. Din nou copil. Dumnezeu mă cheamă şi mă strigă, Dumnezeu vede că eu tind spre el, pentru că... îmi umplu casa de icoane, dar ignor mersul regulat la biserică şi sunt atrasă şi de lucruri rele uneori.

Da, ştiu, îmi reamintesc pe de rost şi rugăciuni în latină, şi replici ale ritualurilor din Biserică, după ani, şi învăţăturile sfinte din Catehism, şi învăţăturile Moralei, materii la care aveam nota 10 la examene în facultate şi, iată, după mai bine de 14 ani de viaţă laică, o absolventă de Teologie-Litere se întoarce doar pentru a arăta, prin lumina credinţei, şi altora, miracolul existenţei umane prin Dumnezeu. De ce acest site şi de ce această nouă abordare? Sinceră să fiu, nu ştiu de ce. Pur şi simplu, mi s-a făcut dor să recitesc Catehismul, am căutat pe Internet, am regăsit ediţia pe care am învăţat-o eu, ediţia din 1993, m-am bucurat să o regăsesc online şi să o recitesc şi pur şi simplu mi-a venit ideea că am scris toate prostiile lumii la viaţa mea, mai puţin despre credinţă şi învăţăturile Bisericii, deşi pregătirea mea, în definitiv, aceasta este. Poate că Dumnezeu vrea să scriu şi ca prin scris, să fiu utilă, să arăt şi să iluminez, să aduc cât mai mulţi oameni pe calea credinţei şi a mântuirii, pentru că nu este deloc suficient să trăiesc doar eu după învăţăturile sfinte şi să nu încerc să aduc cât mai mulţi oameni spre Dumnezeu. Atunci când am ales Facultatea de Teologie-Litere probabil că Dumnezeu m-a chemat şi probabil că acum, în sfârşit, cred că fără Dumnezeu nu suntem nimic.

Pentru că am cercetat poruncile lui Dumnezeu (le ştiu pe de rost) şi înaintea împărtăşaniei, am constatat că nu am niciun alt păcat de moarte decât pe acela că nu am mers duminică de duminică la Biserică şi că nu am respectat ritualurile şi orânduirile (posturile) Bisericii. Dacă n-am furat niciodată, dacă mi se pare realmente absurd să fur, dacă n-am ucis niciodată, dacă i-am cinstit pe părinţi şi dacă l-am cinstit pe Dumnezeu, dacă am trecut la viaţa mea printr-o experienţă a morţii şi ştiam că merg în Împărăţia Cerurilor, oare nu este păcat să nu merg din nou la Biserică, oare nu este păcat să nu menţin legătura aceasta cu Dumnezeu nu doar ca pe o relaţie personală, ci în iubire şi comuniune cu aproapele? Dacă la 12 ani, dacă la 15 ani, dacă la 10 ani eram atât de atrasă de filosofia aceasta despre Dumnezeu, cât de tare să mă fi pervertit acum oare şi să îl mai las doar în intimitatea mea pe Dumnezeu, deşi am scris atâtea prostii la viaţa mea, atâta politică, atâta economie, atâtea mondenităţi, dar arareori despre Dumnezeu. Oare n-ar fi bine să mă apuc să scriu şi despre Dumnezeu, în setea mea de spiritualitate şi de dreptate? Într-un mod organizat, într-un mod inspirat cu har divin? De câte ori am simţit harul dumnezeiesc lucrând prin mine şi de câte ori am materializat acest har în ceva constructiv nu doar pentru dreptatea profană, ci pentru Dumnezeu, în Dumnezeu, pentru Dumnezeu.

NU, NU sunt nebună aşa cum m-a luat lumea cea necredincioasă dacă spun că în 2005 am avut o răscruce, că era să mor şi chiar am văzut porţile Cerului deschizându-se pentru mine, dar am preferat să mă întorc pe Pământ. Motivaţia mea, oarecum imbecilă, pentru care nu am vrut la 25 de ani să mor a fost aceea că nu am apucat să fiu mireasă şi să am măcar un copil, adică menirea vieţii unei tinere de 25 de ani, nu să moară. Şi m-am întors în iadul care sunt ferm convinsă că există pe acest Pământ, pentru a nu-mi găsi rostul pentru care m-am întors nici până în ziua de astăzi, iar lumea să mă ia de nebună dacă spun că l-am văzut pe Dumnezeu. Că l-am văzut pe Papa Ioan Paul, care era mort, venind să mă întâmpine şi am văzut Lumina Sacră dar m-am zbătut să trăiesc, nu să mor. Lumea mă ia de nebună, vrea să mă omoare şi să nu răspundă penal nimeni, e specific nemernicilor fără de Dumnezeu. Rămân şi continui să-mi port crucea, crucea care mi-e destinată, pentru că probabil Dumnezeu m-a iubit, m-a încercat, de aia mi-a dat atâta patimă în astă viaţă.

Un site de rugăciune şi de credinţă, un site de reportaj bisericesc, un site despre sărbători şi sfinţi, un site despre percepţia mea asupra învăţăturilor divine şi asupra Bibliei, un site care doreşte să aducă lumina şi în sufletele altora, un site care îndeamnă pe absolut toată lumea să creadă, să nu păcătuiască, să facă fapte bune şi să se îndepărteze de la cele rele, un site personal, dar un site universal, cum vede Mirela Predan, umila păcătoasă absolventă de Teologie-Litere, dar oaia rătăcită ideea de credinţă, de rugăciune, de învăţătură şi de Dumnezeu.

Mirela Predan

Astăzi, am primit de la Inspecţia Judiciară un comunicat de presă cu următorul conţinut: "Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a dispus în şedinţa din 10 iunie 2015, cu ocazia analizei Notei Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios privind solicitarea Ministerului Afacerilor Externe - Direcţia Agent Guvernamental referitoare la executarea hotărârii CEDO în cauza Căşuneanu împotriva României, sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a include în tematica activităţilor de control problematica modului în care este respectat Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass media, precum şi cu privire la necesitatea efectuării de verificări din oficiu ori de câte ori apar în mediul public probe sau aspecte referitoare la viaţa privată a persoanelor, din dosarele aflate pe rolul organelor judiciare".


În ceea ce priveşte transparenţa, sunt perfect de acord ca ea să existe şi relaţiile cu mass-media chiar sunt benefice. În ceea ce privelte probe sau aspecte referitoare la viaţa privată a persoanelor, eu nu am publicat niciodată aşa ceva, este clar că nu trebuie să existe publicate astfel de probe sau astfel de aspecte, EVIDENT CĂ NU SE PUN ÎN DISCUŢIE ASPECTELE LEGATE DE PROPRIA MEA VIAŢĂ PRIVATĂ DIN PROPRIILE MELE DOSARE. Chiar era şi cazul să se reglementeze într-un fel activitatea mass-media referitor la instanţe şi la Parchete, pentru că deşi există scriptic, în fapt, nu prea se pune problema să se reglementeze, fiecare instanţă înţelege şi interpretează legea din păcate cum vrea. Dar mă bucur că se câştigă la CEDO pe tema asta, chiar este un pas important şi relevant.





Apropierea sfintelor sărbători pascale mă fac să mă gândesc la Iuda, la Iuda trădătorul. Astăzi, Miercurea Mare este ziua în care Isus Hristos a fost trădat de Iuda. Şi aş vrea să vă spun câteva lucruri, pentru că trebuie să ţinem minte bine: ORICE PĂCAT A FOST IERTAT ÎN ISTORIE, INCLUSIV CRIMA, NUMAI TRĂDAREA, BA! E singurul păcat care nu a putut fi niciodată iertat. De la decăderea diavolului cel înfumurat care a rămas diavol până la Iuda Iscarioteanul, care l-a vândut pe Isus Hristos pe 30 de arginţi, trădarea a rămas în istoria creştină DREPT CEL MAI MARE PĂCAT, PĂCATUL CAPITAL. Adesea, când ne spovedim, suntem întrebaţi sau reflectăm asupra păcatelor noastre în funcţie de cele 10 porunci, dar oare ne uităm la noi să vedem şi să invocăm şi să ne căim de câte ori am trădat? DE CÂTE ORI NE-AM VÂNDUT PE NOI ÎNŞINE PE 30 DE ARGINŢI, DE CÂTE ORI NE-AM ARUNCAT HAPSÂNI ÎN BRAŢELE LUI CEL CE NU EXISTĂ (ADICĂ SATANA, ADICĂ OPUSUL LUI IAHVE - DUMNEZEU, CARE ESTE "CEL CE ESTE, CEL CARE EXISTĂ"). Ne-am pus vreodată aceste întrebări în conştiinţa noastră şi câţi arginţi am luat? Pentru a duce un om la cruce, pentru 30 de arginţi, câţi am subscris la asta şi câţi ne-am purtat crucile în viaţă din cauza trădării şi nemerniciei trădării?


Miercurea este ziua în care cărturarii şi fariseii au făcut sfat pentru prinderea şi uciderea Mântuitorului, temându-se de puterea pe care o avea asupra mulţimilor. „Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă” (Matei, 26.4). Şi tot acum, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, se duce la arhierei pentru a-L vinde pe Hristos: „A zis: «Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?» Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16)


Cel ce nu există, adică satana este TRĂDĂTORUL SUPREM, contra 30 de arginţi sau contra nimica a trădat pe toată lumea, dorind tuturor crucea, are cineva impresia că Dumnezeu nu vede, că aşa e scris în istorie, că trădarea nemerniciei e mare? Deci în Miercurea mare, Iuda Iscarioteanul, apostolul Mântuitorului s-a dus la arhierei să-l vândă pe Hristos şi-a zis: "orice vreţi, îmi daţi şi eu îl voi da în mâinile voastre". A primit 30 de arginţi. Dar de ce a făcut Iuda acest gest? Ne-am întrebat vreodată cât de josnică şi de nemernică este trădarea? Ori de câte ori vedem în jurul nostru un om care trădează, ne putem întreba de fapt de ce face asta? Dacă o face ca Iuda pentru bani, dacă o face pentru nimicnicia funcţiei şi a preamăririi lumeşti, dacă o face dat fiind felul său de a fi diabolic şi aservit satanei, ne putem întreba ce crede el în mintea lui şi cum se dă singur diavolului, de bună voie trădând. Apoi căuta prilej pentru a-l da pe Isus în mâinile fariseilor. Exact asta înseamnă jocul de teatru, dubla măsura, prefăcătoria pentru a îl da pe Mântuitor diavolului. ORICINE TRĂDEAZĂ ESTE ASERVIT SATANEI, ESTE UN INSTRUMENT TRIST ÎN MÂNA SA! El are în interiorul său acea predestinare, acel destin, al trădării.



Sărutul lui Iuda a devenit un simbol al trădării şi al făţărniciei. Îmi amintesc de câte ori spunea cel ce nu există şi mă învăţa să jucăm teatru, ca un simbol al satanismului fariseic din el. Asta înseamnă Iuda: făţărnicia, minciuna, a săruta pe obraz pe cineva pentru a-l vinde, a privi în ochii lui pentru a-l trăda. Asta înseamnă să torni, să dai în mâna diavolului: Iuda, unul din cei 12 apostoli, dar Iuda care a îndeplinit un destin prin nemernicia sa, un destin fără de care lumea nu s-ar fi putut mântui.


La inceput, Iuda a fost bun. Mai tarziu, ajunge sa fie iubitor de arginti (In 12, 6). Aceasta iubire i-a deschis sufletul spre satana. Din Evanghelia lui Luca (22, 3) reiese ca inainte ca Iuda sa se inteleaga cu arhiereii in vederea tradarii lui Hristos, satana a intrat in el. DECI TRĂDAREA ESTE SATANA, IUBIREA DE ARGINŢI ŞI DE PREAMĂRIRE LUMEASCĂ, ASEMENEA LUI CEL CE NU EXISTĂ, IATĂ CÂTE CORELAŢII GĂSIM ÎN JURUL NOSTRU ŞI CÂT DE MULT AR TREBUI SĂ REFLECTĂM: chiar îl iubim pe satana. Păi, dacă nu-l iubim, atunci de ce ne vindem şi vindem oameni din jurul nostru trimiţându-i să poarte o cruce pentru... mai nou un contract clientelar. Vremurile s-au schimbat, nu mai sunt 30 de arginţi, acum discutăm despre delapidări, despre jaf, despre corupţie, despre diverse metode prin care ne aservim satanei, care vrea trădare şi nenorocire, ne dăm sufletul celui rău, nu realizăm că vom da socoteală pentru toate astea cândva! Sărutul lui Iuda este un mijloc prin care Isus Hristos a fost identificat pentru a fi condus spre cruce. Este un mijloc prin care astăzi, făţarnicii fac exact ce mă învăţa cel ce nu există să fac pentru a deveni ucenica satanei: jocul de teatru. "Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Si unul dintre voi este diavol!" (Ioan 6, 60-71). "Vai, insa, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela daca nu se nastea" (Matei 26, 24). Iar atunci cand Iuda intreaba "nu cumva sunt eu?", Mantuitorul i-a raspuns: "Tu ai zis". Îmi amintesc exact de cuvintele lui cel ce nu există, mai mult decât oricând fac această corelaţie acum. Mie aşa mi-a fost destinat: să port o cruce, dar a mea este Împărăţia Cerului, nu mă supăr, nu mă mâhnesc de asta. Fiecare în definitiv face ce vrea: slujeşte diavolului, vinde, îţi bate joc de semeni, cu certitudine sfârşitul nu va fi acesta, cum nici sfârşitul lui Isus Hristos n-a fost pe cruce. A murit, a înviat, s-a înălţat la ceruri, Învierea fiind asimilată exact cu drumul nostru în viaţă când suntem distruşi de trădători vânduţi diavolului şi avem puterea de a o lua de la capăt, cu trup glorificat, de a ne înălţa şi mai mult, din ce în ce mai mult, de a face faţă.

Dar care a fost finalul lui Iuda? După răstignirea lui Isus, regretând fapta, Iuda a aruncat cele 30 monede în incinta Templului lui Irod din Ierusalim (Matei 27:5), după care s-ar fi spânzurat de un copac numit de atunci „copacul lui Iuda”. Bineînţeles că s-a întors la satana, regretând degeaba gestul de a trăda. Acesta a fost finalul satanei trădătoare. Este greşită ideea că Iuda ar fi făcut voia Domnului. Dimpotrivă, Isus Hristos a încercat să-l îndrepte şi când i-a spus că unul dintre ei este diavolul şi când l-a "ameninţat" şi "şantajat" că "bine era de omul acela dacă nu se năştea, vai Fiului Omului". Ar trebui să învăţăm din asta. Pentru că regretele şi sinuciderea din nou sunt diavoleşti. În concepţie creştină NU ai voie să te sinucizi, sinuciderea este încredinţarea sufletului satanei, luând dreptul pe care numai Domnul îl are, acela de a lua viaţa cuiva". Este gestul suprem prin care sufletul este dat în mâinile satanei. Oricât ne-am duce crucea, numai Domnul este cel care vine şi care ne ia sufletele noastre, aşa cum Isus Hristos a spus pe cruce: "Tată, îmi încredinţez sufletul în mâinile tale". Deci Iuda s-a dus la satana, regretele au fost prea târzii şi n-au făcut altceva decât să-l ducă spre satana.


Ca atare, haideţi să mai reflectăm şi noi puţin: ce facem în viaţă? Petru s-a lepădat, este vorba despre laşitatea noastră, ceilalţi au stat înmărmuriţi de frică, singurele, împietrite de durere, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au avut curajul să înfrunte autorităţile şi să meargă la mormântul Mântuitorului. Oare de câte ori nu m-am simţit Maria Magdalena? Uitaţi-vă la mine dacă nu semănăm întru totul! Şi prin viaţa tumultoasă dusă, dar şi prin regrete, curăţenie şi prin curaj. Şi lor li s-a arătat pentru prima dată Mântuitorul înviat, când trupul său nu a mai fost acolo. Haideţi să relfectăm puţin şi haideţi să prindem şi noi curaj. 11 bărbaţi nu au avut curajul ei. Avem 12 apostoli, dintre care unul trădătorul, pe Isus Hristos şi o singură femeie, pe Maria Magdalena, care întoarce preceptele despre statutul femeii prin credinţă, dragoste creştină şi curaj. Adesea vorbim aiurea, pângăritor despre dragostea creştină şi nu ne uităm la simbolul Mariei Magdalena faţă de Isus Hristos. Haideţi să ne uităm şi să ne regăsim şi noi în aceste simboluri. Maria Mama a venit pentru nimic nu întrece curajul unei mame, dar cealaltă, Maria Magdalena e exact ce înseamnă curajul, nelepădarea.


Dragi fraţi creştini, haideţi să mai reflectăm puţin cum transpunem aceste simboluri creştine în vieţile noastre. Ne mai arde să mergem la cel ce nu există să-l trădăm pe Gicanu pentru 30 de arginţi, când el ne dă o Împărăţie cerească, după care să regretăm şi să facem ce după modelul lui Iuda? Să ne aservim satanei. Oare nu ne temem nu de "şantajul" Mântuitorului când a zis: "Vai ţie, mai bine nu te mai năşteai", ci de Dumnezeu şi de viaţa cea de dincolo? Ne mai arde s-o batjocorim şi să râdem de Maria Magdalena? Cine? Petru, cel care se leapădă sau cine? Cel fariseu sau care altcineva? Nu vreau să fie vorbe mari, dar haideţi să transpunem învăţătura creştină în zilele noastre şi să ne ghidăm după ea. 30 de arginţi pot însemna şi delapidare, 30 de arginţi pot însemna şi contractele noastre clientelare cu cel ce nu există, pot însemna şi pactul nostru cu cel ce nu există, adică cu satana, pot însemna crucea altora şi vom plăti înzecit pentru ea!


Mirela Predan